Trenul de mare viteză construit de Vande Bharat Express se întorcea în capitala Delhi, după o călătorie la Varanasi, când frânele unui vagon s-au blocat, scrie BBC.
Un purtător de cuvânt al căilor ferate a declarat, pentru presa indiană, că trenul ar fi lovit o vacă.
Trenul a atins o viteză de 180 km/h în timpul călătoriei de probă. La scurt timp după ce frânele s-au defectat, conductorii au observat că din ultimele patru vagoane iese fum și furnizarea de energie electrică a fost întreruptă în toată garnitura.
Cei aflați la bord, în mare parte oficiali feroviari și jurnaliști, au luat alt tren pentru a reveni în Delhi.
În ciuda sugestiei ministrului căilor ferate, care a spus că trenul ar fi lovit o vacă, NDTV a precizat că nu există semne de impact în parte frontală a locomotivei.
Noul serviciu feroviar va fi lansat duminică la scară comercială. Acesta ar putea diminua cu ȘASE ORE timpul de deplasare între Delhi și Varanasi.